Peste 63.000 de absolvenţi s-au înscris la sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat, care începe luni, 42.121 fiind din promoţia 2013-2014, iar ceilalţi 21.202 din promoţiile anterioare. Conform datelor transmise de inspectoratele şcolare judeţene, din totalul celor înscrişi la sesiunea a doua, 42.121 sunt din promoţia 2013-2014, iar alţi 21.202 absolvenţi aparţin promoţiilor anterioare. Pentru proba orală de evaluare a competenţelor de comunicare în limba română s-au înscris 11.666 candidaţi, iar pentru proba orală de evaluare a competenţelor de comunicare în limba maternă s-au înscris 435 candidaţi (406 pentru limba maghiară, 27 pentru limba germană, 1 pentru limba slovacă şi 1 pentru limba ucraineană). Totodată, 12.079 candidaţi sunt aşteptaţi la proba orală de evaluare a competenţelor de comunicare într-o limbă de circulaţie internaţională. Dintre aceştia, 10.567 au optat pentru limba engleză, 1.376 pentru limba franceză, 72 pentru limba germană, 37 pentru limba spaniolă şi 12 pentru limba rusă. La proba de evaluare a competenţelor digitale s-au înscris 11.713 candidaţi. Pentru probele scrise, cei mai mulţi candidaţi s-au înscris la Limba şi literatura română (39.049 absolvenţi), respectiv la proba scrisă la alegere a profilului şi specializării (39.369). O mare parte a acestora a optat pentru Biologie (25.134). Celelalte opţiuni s-au îndreptat spre Geografie (9.139), fizică (2.169), Chimie (1.535), Logică (425), Informatică (317), Sociologie (248), Psihologie (181), Economie (162) şi Filosofie (59).